Luni, 25.11.2024, 17:30
Logo FlorTV
Meniu
Mini-Chat
Acces interzis


19:03
Ștefan cel Mare - Domn al Moldovei


Pe 2 iulie 1504 a încetat din viaţă Ştefan cel Mare, domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504. Cei aproape 50 de ani de domnie nu au mai fost egalaţi vreodată de vreun alt domnitor în istoria Moldovei. Cu acest scop conducerea raionului și serviciile desconcentrate a Consiliului raional Florești au celebrat solemn amintirea domnitorului și au depus flori la Stella Comemorării.Potrivit lui Mihail Vacarciuc,președintele Asociației participanților la războiul din Transnistria,  trei cetățeni ai raionului Florești au fost decorați cu ordinul "Ștefan cel Mare” . Printre aceștia se enumără  și Mihail Vacarciuc.Participanții la depunere de flori au declarat că calităţile domnitorului Ștefan cel Mare,  de om politic, strateg şi diplomat, acţiunile pentru apărarea integrităţii ţării şi l-au transformat într-un erou legendar.În pofida acestiu fapt, locuitorii orașului Florești nu cunosc semnificația acestei zile istorice.Șura Procopie, vicepreședintele r-lui Florești, a menționat că această tradiție de comemorare a domnitorului Ștefan cel Mare se v-a păstra și pe viitor. Anul acesta de la decesul lui Ștefan cel Mare se împlinesc 509 ani. 
Categoria: Noutati | Vizualizari: 1528 | | Tegs: domn, stire, stefan cel mare | Rating: 0.0/0
Total comentarii: 0
Добавлять комментарии могут только зарегистрированные пользователи.
[ Регистрация | Вход ]
Cauta

Sondaj
Ce părere aveţi despre lansarea sitului nostru?
Total răspunsuri: 3451
Linkuri recomandate
Statistica
Publicitate