Educatorii de la grădinițele din raionul Florești s-au întrunit în cadrul unui seminar. Ei au făcut cunoștință cu diferite metode eficiente de conlucrare cu părinții și autoritățile publice locale.
Numărul șomerilor în raionul Florești, în ultima perioadă este în creștere. Care este motivul acestui fenomen și cu ce greutăți se confruntă oamenii, care sunt afectați de el, urmăriți în subiectul următor.
Orașul Florești i-a găzduit pe reprezentanții Fondului Pentru Tineri. Ei au venit în localitate pentru a motiva tinerii din raion de a se implica în acest proiect, în vederea dezvoltării rurale și urbane a țării noastre.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Florești, împreună cu cei ai autorităților publice locale din satul Rădulenii Vechi, au întreprins o măsură de prevenire, dedicată locuitorilor acestui sat, în vederea păstrării curățeniei în localitate.
În incinta Casei de Cultură o orașului Florești, a avut loc o întâlnire cu participarea agenților economici de la piața comercială și reprezentanților autorităților publice locale. La întâlnire s-au discutat noile taxe locale.
Reprezentanții poliției din raionul Florești întreprind măsuri pentru contracararea pescuitului ilicit în perioada de prohibiție. Ei au mers la diferite bazine acvatice, pentru a informa cetățenii despre perioada anului în care este interzis pescuitul.
Medicii din orașul Florești și-au raportat activitatea pentru anul 2015. La ședința, în care s-au întrunit, au fost puse în discuție succesele, care au aparut pe parcusul anului 2015, dar și problemele, cu care se confruntă lucrătorii medicali.
În fiecare trei luni, în centrul medicilor de familie din orașul Florești are loc ziua donatorului de sânge. Locuitorii orașului nu ezită să participe la această activitate. De data aceasta au venit peste 70 de donatori voluntari.
Curățenia și ordinea publică în oraș, suportul acordat persoanelor din paturile social vulnerabile - acestea au fost principalele teme aborbade de către Consiliului Persoanelor în Etate din Florești cu reprezentanții autorităților publice locale.