Raportul Mondial privind starea globală a siguranţei rutiere a plasat Republica Moldova pe locul 12 în lume după numărul de persoane decedate în accidentele rutiere. Cele mai multe victime au între 5 şi 29 de ani, în majoritatea cazurilor fiind bărbaţi. Pe lîngă viteza excesivă, starea proastă a drumurilor, există şi cauza creşterii numărului de automobile puse în circulaţie în ţară.Doritorii de a se deplasa rapid prin intermediul propriului mijloc de transport sunt obligaţi să se conformeze cerințelor impuse de regulamentul rutier pentru a evita accidentele periculoase. Potrivit informaţiei oferite de poliţia rutieră Floreşti, din cele 90 de accidente care au avut loc de la începutul anului 2011 în raionul Floreşti, 12 au fost cauzate de şoferii care nu deţineau permis de conducere.Așadar dacă abia urmează să obțineți permisul de conducere, înseamnă că primul pas care trebuie făcut pînă la susținerea examenului la Direcția principală de înregistrare a transportului şi calificare a conducătorilor auto, este pregătirea pachetului de acte necesare. Este indicat să mergeţi mai întîi să vă obţineţi certificatul medical care vă permite să beneficiaţi de dreptul de a conduce automobilul, abia apoi să mergeţi la şcoala auto.onducătorii auto care şi-au pierdut carnetul de şofer, în anumite circumstanţe, de asemenea trebuie să obţină din nou certificatul medical, care are valabilitatea de 2 ani din momentul eliberării, cît şi un cazier contravenţional de la Ministerul Afacerilor Interne prin care se confirmă că şoferul nu a fost lipsit de dreptul de a conduce . Cu respectivele acte şi achitînd taxa de stat de 490 de lei, se poate obţine un duplicat al permisului pierdut.Doritorii de a obţine o altă categorie a permisului de conducere, cît şi posesorii carnetului de tip european cu termenul de valabilitate acordat pentru 10 ani, îşi pot prelungi acest termen urmînd aceiaşi paşiŞoferii începători au de plătit taxele pentru examenul teoretic – 70 de lei, pentru proba practică – 80 de lei, iar dacă doresc imediat după examen să urce la volanul maşinii, pot obţine permisul temporar valabil pentru două luni, achitînd 40 de lei. Perfectarea permisului propriu- zis durează o lună şi costă 190 de lei. Cursurile de şoferie durează 3 luni, la orice şcoală acreditată, numai în oraşul Floreşti există 6 la număr. A obţine carnetul de şofer nu este imposibil, însă responsabilitatea asumată este enormă atît pentru viaţa proprie, cît şi a celor din jur, din acest motiv respectaţi regulamentul cirulaţiei rutiere cînd urcaţi la volan.