Luni, 25.11.2024, 10:23
Logo FlorTV
Meniu
Mini-Chat
Acces interzis


16:41
Încă un pas spre combaterea traficul uman


În satul Mărculești din raionul Florești, la data de 25 aprilie sa desfașurat un seminar, care a avut ca scop scoaterea în evidență a problemelor legate de traficul uman, fapt care în ultimii ani a luat amploare și în Republica Moldova. Seminarul a fost organizat de catre Directia Cultură, Turizm, Tineret și Sport, sub patronajul d-nei Ina Litra, care personal a participat și a coordonat aceasta activitate.Acest seminar a fost organizat în scopul prevenirii  traficului uman și informarea populției despre metodele de combatere a acestui fenomen. De asemenea cei prezenți au fost informați despre procedurile ce se referă la mecanismele acordarii asistenței protecției sociale și asigurarii securitații victemelor care au ajuns în astfel de situații. Seminare de acest gen se organizează în toată țara, nici în orașul Florești nu este pentru prima dată cînd autoritațile locale sau organizații neguvernamentale întreprind astfel de masuri pentru a informa cetațenii despre aceasta problemă acută a societații.


Categoria: Noutati | Vizualizari: 1266 | | Tegs: Trafic, stire, pas | Rating: 0.0/0
Total comentarii: 0
Добавлять комментарии могут только зарегистрированные пользователи.
[ Регистрация | Вход ]
Cauta

Sondaj
Ce părere aveţi despre lansarea sitului nostru?
Total răspunsuri: 3451
Linkuri recomandate
Statistica
Publicitate