Povestea persoanelor cu dezabilităţi este o poveste de viaţă, trăită pe margini. Istoria persoanelor invalide, de cele mai multe ori ţintuite la pat, este în mare măsură o istorie de tăcere, pentru că aceste persoane uneori sunt marginalizate chiar şi de cei apropiaţi. Dacă se judecă valoarea unei vieţi după criterii de eficienţă, de productivitate, de economie, societatea ar fi determinată să suprime viaţa persoanelor cu dizabilităţi, care nu doar că nu sunt rentabile, dar costă foarte mult pentru că necesită multe îngrijiri
Totuşi, putem mărturisi că multe dintre persoanele cu dezabilităţi aduc în lume alte bogăţii: simplitatea, adevărul, autenticitatea, capacitatea de a comunica cu alţii, o credinţă simplă şi adesea contagioasă. Chiar cînd este vorba despre o persoană afectată în profunzime, aceasta rămîne oricum o persoană unică, însetată de iubire şi capabilă de a iubi.
Destinul Eudochia Mamancic, s-a schimbat de cînd era copil la vîrsta de 20 de ani, unde din întîmplare i-a nimerit o substanţă toxică în ochi.S-a născut într-o familie de mulţi copii, părinţii au decedat de tineri, unde a rămas singurică fără nici un ajutor din partea nimănui, fără fraţi şi fără surori, deoarece ei nu-şi mai amintesc de, susţine doamna Eudochia. În anul 2003 şi-a pierdut total vederea.Timp de 8 ani, nu mai ştie cum arată lumea din jur, nu mai cunoaşte împrejurimile.
În clipele ce urmează, vom afla care este părerea doamnei Angela Mutruc, preşedintele Asistenţei Sociale din or. Floreşti, despre aceste persoane.
Sincron: Angelina Mutruc, şef-adjunct al direcţiei Asistenţei Sociale din or. Floreşti
Istoria Eudochiei Mamancic, este pregătită de către televiziunea FlorTV în cadrul campaniei media, dedicată zilei de 4 decembrie, ziua internaţională a persoanelor cu dezabilităţi
