Moldovenii au tradiţii frumoase. Cel puţin asta demonstrază în fiecare an locuitorii din satul Domulgeni, Floreşti. Pentru al treilea an consecutiv în această localitate este sărbătorit Festivalului Naţional al Tradiţiilor "Duminica Mare".Oaspeţii, dar şi locuitorii din apropiere au avut posibilitatea să viziteze mai multe locaţii turistice. Printre acestea se numără o pensiune turistică, gospodăria unui apicultor, atelierul unui lemnar, o gospodărie-muzeu de peste 100 ani şi Biserica „Sfântul Nicolae” din localitate.De asemenea, în mijlocul satului, pe malul râului Răut, a fost amplasată o scenă unde au evoluat mai multe grupuri folclorice.Pentru gurmanzi, gospodinele vor propune bucate pregătite după vechile reţete din zonă.Evenimentul este organizat de Agenţia Turismului a Republicii Moldova, Consiliul Raional Floreşti, Primăria satului Domulgeni, raionul Floreşti, Asociaţia Naţională a Turismului Rural, Ecologic şi Cultural "ANTREC Moldova".