Luni, 25.11.2024, 11:49
Logo FlorTV
Meniu
Mini-Chat
Acces interzis


16:23
Duminica Mare în satul Domulgeni


Satul Domulgeni din raionul Florești a fost gazda celei de-a cincia ediții a unui festival menit să promoveze tradițiile noastre populare. An de an, sute de oameni se adună în valea Răutului la festivalul turistic naţional „Duminica Mare”. Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului raional Floreşti, al Primăriei Domulgeni, al Societăţii comerciale „Domulterra" şi al Asociaţiei naţionale a turismului rural, ecologic şi cultural „ANTREC Moldova”. Festivalul a fost inaugurat de către mai multe ansambluri populare din raionul Floresti, care au incins o horă de zile mari.Gospodinele satului Domulgeni au gătit cele mai alese bucate şi şi-au etalat măiestria, invitând oaspeţii la degustare.Atât participanţii la festival, cât şi musafirii acestora  au fost, se pare, mulțumiți de modul în care a fost organizat acest eveniment.Cei care au venit la festivalul “Duminica mare” din satul Domulgeni au avut posibilitatea să viziteze mai multe locații turistice. Printre acestea sunt de menţionat o pensiune turistică, gospodăria unui apicultor, atelierul unui lemnar, o casă- muzeu de peste 100 ani și biserica „Sfîntul Nicolae” din localitate.


Categoria: Noutati | Vizualizari: 1463 | | Tegs: Domulgeni, duminica, mare, stire | Rating: 0.0/0
Total comentarii: 0
Добавлять комментарии могут только зарегистрированные пользователи.
[ Регистрация | Вход ]
Cauta

Sondaj
Ce părere aveţi despre lansarea sitului nostru?
Total răspunsuri: 3451
Linkuri recomandate
Statistica
Publicitate