Peste 3 mln lei reprezintă restanţa către bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) pentru anul 2011 a agenţilor econoomici ce-şi desfăşoară activitatea pe teritoriul raionului Floreşti. Datoria istorică pentru perioada 2007-2010 constituie aproximativ 4 mln lei. Acestea sînt declaraţiile directorului Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Floreşti, Nina VASILACHI, făcute cu ocazia prezentării raportului de activitate al instituţiei pentru anul 2011. În scopul recuperării restanţelor, potrivit conducerii instituţiei, au fost întreprinse o serie de măsuri, coordonate cu reprezentanţa Inspectoratului Fsical de Stat de la Florești.
Agenţii economici cu cele mai mari datorii către bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011 sînt: Aeroportul Mărculeşti - 820 mii lei, SA Servicii Comunale - 380 mii lei, SRL Floreana Fashion - 300 mii lei, Centrul Medicilor de Familie – 220 mii lei, Spitalul Raional 220 mii lei. Cei mai mari restanţieiri care au datorii istorice către bugetul asigurărilor sociale de stat începând cu anul 2007 sunt: SA Cereale FLOR – 1mln 700 mii lei, SA Fabrica de zahăr – 120 mii lei, SRL Ghindeşti Cristal Prim – 60 mii lei.
Prin intermediul sistemului public de asigurări sociale, statul garantează cetăţenilor dreptul la protecţia socială în cazurile de bătrîneţe, şomaj, boală, invaliditate, de pierdere a întreţinătorului prin plăţi sociale – a pensiilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor nominative şi alte prestaţii de asigurări sociale.