Simbata, 20.04.2024, 07:40
Logo FlorTV
Meniu
Mini-Chat
Acces interzis


20:08
Acceptă să-i ajuţi pe cei din jur şi nu vei rămîne singur în impas





   Acceptă să-i ajuţi pe cei din jur şi nu vei rămîne singur în impas
De Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, organizat în or. Floreşti, a avut loc tîrgul cu expoziţii, în cadrul căruia au fost colectate 14 000 lei pentru necesităţile persoanelor cu dizabilităţi.
Pentru prima dată în raionul Floreşti a avut loc un eveniment de o asemenea amploare. 
Cuvinte de recunoştinţă au fost adresate tuturor participanţilor la acţiunea de caritate, de către directorul Direcţiei Raionale de Asistenţă Socială, Petru Rusu.                 
Produsele realizate manual au fost expuse la tîrgul cu expoziţii de şcolile din oraş, clubul „Luceafarul”, Casa de creaţie, Asociaţia Invalizilor şi Direcţia raională de Asistenţă Socială.
La eveniment au fost prezenţi oameni de diferită vîrstă, venind să ia parte în sprijinul şi ajutorul celor care au nevoie.

Elevii din instituţiile şcolare orăşeneşti şi colectivele de creaţie au participat la concertul dedicat acestei zile.

Desigur, personajele principale ale acestei zile au fost persoanele cu dizabilităţi.

În zilele noastre, există o problemă şi anume aceea, că persoanele cu dizabilităţi sunt afectaţi de cele mai multe ori nu de maladie, nu de necaz, ci de atitudinea celor din jur faţă de ei.

Televiziunea FLOR TV, de asemenea, s-a alăturat celor care au participat la acţiunea caritabilă, organizînd o campanie media cu genericul „Deschide-ţi inima şi ajută-i pe cei ce au nevoie de atenţia ta”. Clipuri informative şi interviuri, 11 teme şi 6 istorii despre oameni cu dizabilităţi şi evenimente organizate pentru ei. La iniţiativa televiziunii FLOR TV, Lidia Bizedei – invalid din copilărie din satul Japca, fiind ţintuită la pat, va fi consultată de medici la domiciliu.
În raionul Floreşti sunt înregistraţi aproximativ 5 000 persoane cu dizabilităţi, dintre care 420 sunt copii. Această acţiune de caritate nu este un prim pas spre soluţionarea problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi. Şi nu doar o acţiune de culegere de fonduri. Cel mai important este ce atitudine avem faţă de aceste persoane. Pentru că, atât de des spunem că nenorocirea altuia e şi nenorocirea noastră. Acceptă să-i ajuţi pe cei din jur şi nu vei rămîne singur în impas.

Categoria: Noutati | Vizualizari: 1430 | | Tegs: Persoane cu Dizabilităţi | Rating: 0.0/0
Total comentarii: 0
Добавлять комментарии могут только зарегистрированные пользователи.
[ Регистрация | Вход ]
Cauta

Sondaj
Ce părere aveţi despre lansarea sitului nostru?
Total răspunsuri: 3451
Linkuri recomandate
Statistica
Publicitate