Marti, 22.09.2020, 20:05
FlorTV
Meniu

FaceBook
Moldova Plus







PE DATA DE 10 DECEMBRIE SE SĂRBĂTOREŞTE ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PROTECŢIEI DREPTURILOR OMULUI. NE CUNOAŞTEM DREPTURILE SAU NU? CUM PUTEM SĂ LE APĂRĂM? ÎN CE CAZURI LE ÎNCĂLCĂM? ACESTEA AU FOST UNELE PROBLEME (ÎNTREBĂRI) CARE S-AU DISCUTAT LA LECŢIA DE EDUCAŢIE CIVICĂ ÎN CLASA A III-A A LICEULUI TEORETIC „CEHOV DIN OR. FLOREŞTI.REGULA PRINCIPALĂ A JOCULUI DIDACTIC BAGHETA FERMECATĂ ESTE RESPECTAREA DREPTULUI OMULUI LA OPINIA PROPRIE.CA ŞI ÎN POVESTEA VRABIA BOLNAVĂ, COPIII AU DEMONSTRAT COMPĂTIMIRE FAŢĂ DE NECAZURILE CELOR DIN JUR, PROPUNÎNDU-LE AJUTORUL PERSONAL. DUPĂ PĂREREA LOR, ÎN SITUAŢII SIMILARE SE POATE AFLA FIECARE COPIL CARE AŞTEAPTĂ SUSŢINEREA CELOR DIN JUR. EI AU AFLAT CĂ DE PROTECŢIA DREPTURILOR COPIILOR SE OCUPĂ ORGANIZAŢIILE DE RESORT, DAR ÎN PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA DE ACESTE PROBLEME ESTE RESPONSABIL AVOCATUL COPIILOR.LA SFÎRŞITUL LECŢIEI, ELEVII ŞI-AU EXPRIMAT PRIN INTERMEDIUL DESENELOR STAREA DE FERICIRE ŞI SATISFACŢIE PE CARE O SIMT ATUNCI CÎND SUNT LIBERI ŞI PROTEJAŢI.LA LECŢIE, ÎNTR-O ATMOSFERĂ AGREABILĂ ŞI DE CREAŢIE, SE FORMEAZĂ O TÎNĂRĂ GENERAŢIE, MAI COMPETENTĂ, APTĂ (CAPABILĂ) DE A ŢINE PIEPT ORICĂROR GREUTĂŢI (BARIERE, VICISITUDINI) PE CARE LE OFERĂ VIAŢA
Cauta
InstalatiFlash player
Meteo
Sondaj
Ce părere aveţi despre lansarea sitului nostru?
Total răspunsuri: 3439
Linkuri recomandate
Statistica
Publicitate