PESTE O SĂPTĂMÎNĂ DUPĂ DUMINICA PAŞTELOR O PARTE DINTRE CREŞTINII ORTODOCŞI OBIŞNUIESC SĂ SĂRBĂTOREASCĂ PAŞTELE BLAJINILOR, O SĂRBĂTOARE ÎNSEMNATĂ, CÎND SE POMENESC TOŢI MORŢII LA CIMITIR. ÎN UNELE LOCALITĂŢI ENORIAŞII CINSTESC MEMORIA CELOR PLECAŢI ÎN LUMEA DE APOI DUMINICA, IAR ÎN ALTE ZONE PAŞTELE BLAJINILOR ARE LOC ÎN ZIUA DE LUNI. ASTFEL, ÎN ACESTE ZILE RUDE, PRIETENI SE ADUNĂ LA MORMINTELE CELOR DECEDAŢI ŞI ÎŞI ADUC AMINTE DE OAMENII CE AU PLECAT DINTRE NOI. ÎN CIMITIRELE DIN RAIONUL FLOREŞTI A FOST FORFOTĂ MARE. APROAPE TOŞI CREŞTINII S-AU STRÎNS LA MORMINTELE RUDELOR DECEDATE. TRADIŢIILE DE BLAJINI DIFERĂ DE LA SAT LA SAT, ÎN UNELE ZONE CREŞTINII AU VENIT DOAR CU DULCIURI, IAR ALŢII CU DIFERITE BUCATE. SĂRBĂTOAREA A FOST PE PLACUL COPIILOR CE AU PRIMIT DULCIURI. PAŞTELE BLAJINILOR ESTE UNA DIN CELE MAI VECHI SĂRBĂTORI, BLAJINII SUNT NIŞTE FIINŢE IMAGINARE DESPRE CARE SE CREDE CĂ PĂZESC SATELE.