La 08 noiembrie curent în cadrul Comisariatului de poliţie al
raionului Floreşti a avut loc o şedinţă cu garda populară, la care au
participat conducerea comisariatului, şefii de post şi inspectorii de
sector, inclusiv şi V.Lozan, şeful secţiei administraţie publică.
Scopul şedinţei de astăzi este desfăşurarea bilanţului activităţii
gărzii populare întru asigurarea menţinerii ordinii publice şi
combaterea criminalităţii pe parcursul anului 2009. În cadrul şedinţei
de bilanţ, dl. Nicolae Leşan, comisar-adjunct, şef al poliţiei ordine
publică, a adus la cunoştinţa celor prezenţi, că la momentul actual in
raionul Floresti sunt formate în total 43 detasamante ale garzilor
populare compuse din 764 membri. De asemenea a informat, că pe
parcursul anului 2009 membrii garzilor populare au participat la 38 de
întruniri pe lîngă primării şi 15 întruniri la intreprinderi, unde a
fost propagată activitatea garzilor populare.În perioda indicată
membrii garzilor populare au participat la reţinerea în flagrant delict
a 11 infractori, au contribuit la descoperirea a 29 de infracţiuni şi
115 contravenţii. Un rol deosebit la combaterea criminalităţii au adus
membrii gărzilor populare din or. Floreşti, s. Sănătăuca, or.Ghindeşti
şi Marculeşti.Concomitent, membrii garzilor populare au participat şi
la mentinerea ordinii publice de comun cu echipele de patrulare şi
şefii de post in perioada anului curent, de comun cu funcţionarii
comisariatului de poliţie Floreşti au participat activ la petrecerea
operaţiunilor declanşate de MAI. Totodată, a fost abordată problema
privind remunerarea activităţii gărzilor populare, alocarea surselor
banesti pentru confecţionarea blanchetelor de legitimaţie, insigne şi
brasarde. Problema nomimalizată este examinată în permanenţă în cadrul
şedintelor Consiliului de conducere a raionului, fiind subiectul
discutiilor şi la şedintele operative.La momentul actual accentul de
reînviere a formaţiunilor obşteşti este pus pe seama organelor de
poliţie, necătînd că legislaţia naţională obligă organele
administraţiei publice locale de a crea condiţii optime pentru
impulsionarea activităţii membrilor gărzilor populare. Însă în
condiţiile actuale persistă suficiente obstacole care influenţează
negativ asupra desfăşurării activităţii gărzilor populare la un nivel
satisfăcator